Tech World

Lumea tehnologiei

Guvernul Orban promite noi kilometri de autostrada in 2020

Guvernul Orban promite noi kilometri de autostrada in 2020

Odata cu numaratoarea inversa pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc la sfarsitul anului, a inceput si valul de promisiuni din partea politicienilor. In special cel din partea guvernului PNL, ajuns in fruntea tarii printr-un compromis intre partidele de opozitie pentru sustinerea unui cabinet minoritar unicolor dupa motiunea de cenzura impotriva Vioricai Dancila. In ultimul timp, si prin asta vreau sa spun in ultimii 10 ani, nici un partid politic castigator al unor alegeri nu a fost in stare sa-si duca mandatul pana la capat. 

Ales pe perioada 2008-2012, PDL a trecut in opozitie in mai 2012, cu 7 luni inainte de termen, atunci cand PSD si PNL erau aliate sub sigla USL si Victor Ponta ajungea premier. Evident, tot USL castiga alegerile din decembrie 2012. Pacat ca, totusi, USL s-a destramat prin 2014, intr-un moment in care refuzul lui Ponta de a-l nominaliza pe Iohannis in functia de ministru de Interne i-a croit acestuia, incetul cu incetul, drumul spre Palatul Cotroceni. PSD continua sa guverneze bazandu-se pe sprijinul UDMR si PLR, aripa PNL care l-a urmat pe Tariceanu in planul de ramane la guvernare. Doar ca, in octombrie 2015, Ponta demisiona in urma protestelor de dupa Colectiv, iar PSD trecea in opozitie. Se ridica guvernul de tehnocrati al lui Ciolos, sustinut in alegeri de PNL si USR, partid aparut in urma succesului lui Nicusor Dan sub sigla USB in candidatura la primaria Capitalei. Dar tot PSD castiga alegerile. Iar acum PSD, din nou, a cazut in opozitie cu un an inainte de alegeri.

Din experienta lui Ciolos, ramane evident un singur lucru, cat se poate de grav: un PSD in opozitie e mult prea puternic. Desi, deocamdata nu e cazul, avand in vedere luptele pentru putere din interiorul partidului dupa demisia lui Dancila, insa experienta trecutului e un semnal de alarma pentru viitor. Motiv pentru care cei de la PNL stiu ca trebuie sa-si joace bine cartile in acest interval pana la alegeri pentru a putea castiga. Evident, trebuie sa invete din greselile lui Ciolos si sa obtina rezultate. Pana au loc alegerile, sa putem reveni pe urma la rutina. 

In orice caz, au inceput promisiunile, precum inaugurarea a nu mai putin de 120 de kilometri de autostrada in cursul acestui an. E o cifra care ar insemna de aproape trei ori mai mult in comparatie cu kilometrii de autostrada construiti in 2019, insa de la promisiuni la fapte e cale lunga, ca in cazul oricarui astfel de proiect. Nu neaga nimeni faptul ca ar fi un progres real, doar ca nu este un proiect care sa fie atat de usor de realizat. In 2019, in Romania s-au inaugurat doar 43 de kilometri noi de autostrada, ceea ce e mult mai putin chiar si fata de cat s-a inaugurat in 2018, 60 de kilometri. Din acest punct de vedere, guvernul Dancila a avut poate una dintre cele mai bune performante ale sale la Palatul Victoria. Alaturi de alte performante, in alte domeniiā€¦

Continuarea in articolul urmator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *