Tech World

Lumea tehnologiei

Snapchat isi relanseaza aplicatia pe Android

Snapchat isi relanseaza aplicatia pe Android

Snap a lansat, in sfarsit, noua versiune a aplicatiei Android Snapchat, care se afla pana in momentul de fata intr-un stadiu de redezvoltare inca de la inceputul anului 2018, pentru a aduce performanta ce a surprins si pentru care a primit un feedback pozitiv pe iOS si in versiunea Android. In ciuda faptului ca nu exista aproape nicio modificare semnificativa din punct de vedere al interfetei utilizatorului (UI) sau o imbunatatire majora a sistemului de navigatie al aplicatiei, noua versiune Android a Snapchat ar trebui sa fie mai rapida si sa intampine un numar mult mai mic de erori si de bug-uri in comparatie cu versiunea veche.

Dupa cum am mentionat mai sus, si dupa cum reiese si dintr-un interviu cu echipa de dezvoltare a aplicatiei acordat publicatiei Android Authority, aceasta redezvoltare a aplicatiei a fost planificata si efectuata pentru o perioada de timp, adica mai bine de un an de zile pana la relansarea aplicatiei in Google Play. Cei de la Snap au incercat, intr-o prima faza, sa remedieze majoritatea problemelor legate de vechea aplicatie prin a rescrie cateva coduri si a fixa anumite erori, insa acestea erau prea multe pentru a putea fi rezolvate printr-o simpla re-examinare a aplicatiei, iar, in cele din urma, si-au dat seama si ei de acest fapt. Astfel, Snap a trebuit sa rescrie de la zero versiunea Android a aplicatiei pentru a obtine rezultatele dorite de companie.

Noua aplicatie este conceputa pentru a influenta factori precum uriasul ecosistem al sistemului Android, care prezinta o gama larga de echipamente hardware – utilizate in special pentru camere si procesoare, ceea ce inseamna ca diferite telefoane pot avea capacitati foarte diferite. Iar acest lucru, desigur, va influenta calitatea pozei pe care iti doresti sa o postezi pe platforma aplicatiei. Astfel, cei de la Snap au lucrat pentru a face aplicatia adaptabila la diversele tipuri de camera foto – frontala sau pe spate – a diverselor modele de smartphone care functioneaza cu Android ca sistem de operare. Si, potrivit acestora, aplicatia este capabila de a da un randament mai bun din acest punct de vedere.

Vestea buna este ca proiectul este inca in curs de dezvoltare in ciuda lansarii aplicatiei, astfel incat o buna parte din programul aplicatiei este in curs de rescriere. Este o veste buna pentru ca viitoarele actualizari ale versiunii Android a Snapchat ar trebui sa fie mai rapide si mai usor de utilizat, si sa prezinte functii si caracteristici noi care sa apara la fel de frecvent ca cele de pe versiunea iOS a aplicatiei, avand in vedere rivalitatea dintre Google si Apple, si faptul ca astfel Snapchat si-ar construi o imagine in randul fanilor iOS. Sau, de fapt, versiunea Android ar trebui sa fie mult mai buna in comparatie cu cea disponibila pe App Store. Cel putin asa sustinea Jacob Andreou, vicepresedintele celor de la Snap. “Cu aceasta noua fundaČ›ie nu m-ar surprinde daca ati vedea uneori lucruri care sa inceapa sa apara mai repede la [n.red versiunea] Android chiar inaintea iOSi”, spunea el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *